Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ocupă prima poziție la nivel național în rankingul american US News, dar a coborât pe locul al doilea în clasamentul britanic QS. Fostul ministru al Educației, Daniel David, susține că rankingurile reprezintă doar instrumente orientative pentru evaluarea universităților și avertizează că goana după indicatori poate afecta misiunea academică reală a instituțiilor de învățământ superior.

În ultimii ani, clasamentele internaționale au devenit unul dintre principalele instrumente prin care universitățile sunt comparate la nivel global. De la studenți care își aleg facultatea, până la cercetători, finanțatori și parteneri internaționali, tot mai mulți actori se uită la poziția unei universități în rankinguri precum QS, Times Higher Education sau US News pentru a evalua prestigiul și performanța unei instituții. Totuși, cât de mult reflectă aceste clasamente realitatea din universități? Pot ele măsura cu adevărat calitatea educației, impactul cercetării sau contribuția unei instituții la dezvoltarea societății?

Despre limitele și relevanța rankingurilor internaționale, dar și despre poziția Universității Babeș-Bolyai în cele mai recente clasamente globale, a vorbit rectorul UBB și fostul ministru al Educației, Daniel David, într-un interviu acordat monitorulcj.ro. Recent, au apărut două din rankingurile internaționale majore ale universităților, rankingul american US News și rankingul britanic QS. „Fiecare ranking are un set propriu de criterii și indicatori. Așadar, între diverse rankinguri există doar suprapuneri parțiale, mai mult sau mai puțin accentuate, în funcție de rankignurile comparate. Da, în rankingul american US News, UBB este prima din țară și și-a îmbunătățit cu peste 100 de locuri poziția la nivel internațional față de anul trecut, ajungând în 2026 pe poziția 673 de la 785 în 2025, iar la nivel european a atins în 2026 cea mai bună poziție din istoria sa, și anume 242. În QS este în 2026 a doua din țară (anul trecut a fost prima), dar atât prima cât și UBB au pierdut din pozițiile de anul trecut. Așadar, din asta se poate învăța că un ranking nu reflectă valoarea esențială a unei universități, ci este o evaluare orientativă și punctuală, care fluctuează mult mai ales în zonele de după mijlocul clasamentului”, a transmis Daniel David.

Referitor la relevanța rankingurilor internaționale, David a declarat: „Valoarea și performanța unei universități nu se reduc la criteriile/indicatorii unui ranking. Dar criteriile/indicatorii reprezintă un „proxi” rezonabil pentru a estima valoarea/performanța unei universități prin anumite criterii/indicatori, deci fără însă a o epuiza. De aceea, în 2005, am început să promovez (din calitatea de consiliere al ministrului) la nivel național ideea de rankinguri, când erau puține și foloseau criterii/indicatorii mai riguroși. Dar, pe măsură ce au apărut mai multe rankinguri, iar criteriile/indicatorii s-au relaxat, generând rezultate tot mai diferite și instabile, în 2016, am propus la nivel național Metarankingul, care combină performanța în mai multe rankinguri, oferind astfel o evaluare tot orientativă, dar mai stabilă.

În ceea ce privește raportarea UBB la rankinguri, Daniel David a afirmat: „UBB se raportează ca o universitate „world-class”! Le vede ca un „proxi” util în analize interne, dar a trecut dincolo de paradigma lor, angajându-se în CoARA și HRS4R, urmând modelele partenerilor academici majori cu care se află în GUILD și Eutopia.”

Despre cum pot universitățile românești să urce în rankinguri, David a spus: „Este simplu, dacă vrei să urci în ranking, trebuie să-ți îmbunătățești indicatorii conform rankingului. Dar asta uneori poate distorsiona misiunea academică complexă pe care o are o universitate. Spre exemplu, rankingurile măsoară mai ales producțiile științifice în forma articolelor indexate în anumite baze internaționale. Ce facem cu artele și științele socioumane care publică mai ales cărți/capitole de carte? La UBB am decis că stimulăm indicatorii din rankinguri, dar cu măsură, fără să distorsionăm profilul și calitatea academică.

Făcând abstracție de rankinguri, David consideră că „școala românească oferă în general o educație universitară de calitate, la costuri rezonabile. În zona de cercetare-dezvoltare-inovare avem câteva vârfuri, dar aici mai avem de lucru.” El se arată optimist cu privire la viitorul sistemului universitar românesc, subliniind că progresul trebuie judecat în raport cu resursele disponibile și cu misiunea pe care fiecare universitate și-o asumă.