Local

Finanțări de peste 5 milioane de euro pentru Universitatea Cluj în 2026

Sursă: Stiri de ClujSursa originală
Finanțări de peste 5 milioane de euro pentru Universitatea Cluj în 2026

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat alocarea a 25 milioane lei (aproximativ 5 milioane euro) pentru structurile sportive asociate Universității Cluj. CFR Cluj va primi 135.000 lei, iar alte 40 de entități sportive primesc sume variate.

Mai multe proiecte de hotărâre aflate pe masa Consiliului Local Cluj-Napoca, aprobate deja de consilierii locali, prevăd finanțări consistente pentru structurile sportive asociate brandului Universitatea Cluj. Conform documentelor analizate, cele trei entități principale ar urma să primească împreună 25 de milioane de lei, echivalentul a aproximativ 5 milioane de euro (la un curs estimativ de 5 lei/euro).

Cea mai mare sumă este destinată Asociației Sportive Fotbal Club Universitatea Cluj, care ar urma să beneficieze de 14 milioane de lei (aproximativ 2,8 milioane euro). La rândul său, Clubul Sportiv Universitatea ar urma să primească 8 milioane de lei (circa 1,6 milioane euro) pentru activitățile clubului polisportiv. Pentru baschet, Asociația Club Sportiv U-BT ar urma să beneficieze de 3 milioane de lei (aproximativ 600.000 euro). În total, cele trei structuri sportive legate de Universitatea Cluj ar urma să primească 25 milioane de lei, adică în jur de 5 milioane de euro din bugetul local.

Prah comparativ, Clubul Sportiv CFR Cluj ar urma să primească 135.000 lei, echivalentul a aproximativ 27.000 euro. Este vorba despre clubul sportiv CFR Cluj, nu despre societatea care administrează echipa de fotbal din SuperLigă. Asta pentru că echipa de fotbal CFR Cluj nu primește nimic.

Trebuie menționat că Primăria alocă sume între 5.000 și 20.000 de lei altor 40 de entități sportive din oraș. Cu toate acestea, Olimpia Cluj (fotbal fete), Clubul Sportiv Sănătatea și Cluj Crusaders (fotbal american) sunt numele cele mai grele de pe listă: Asociația Fotbal Club Universitatea Olimpia Cluj – 470.000 lei (aprox. 94.000 euro); Clubul Sportiv Sănătatea – Servicii Publice – 100.000 lei (aprox. 20.000 euro); Asociația Clubul Sportiv Cluj Crusaders (fotbal american) – 10.000 lei (aprox. 2.000 euro).

Clubul Sportiv CFR Cluj este un club polisportiv distinct de echipa de fotbal CFR 1907. Clubul are o prezență publică foarte vizibilă în jurul secției de popice, inclusiv campanii de strângere de fonduri dedicate echipei de popice CFR Cluj.

Articole similare