Încălzirea globală continuă: Luna mai 2026 a fost una dintre cele mai calde din istorie

Veștile venite din partea specialiștilor în climă nu sunt deloc încurajatoare. Luna mai 2026 a fost a doua cea mai caldă lună mai înregistrată vreodată la nivel mondial, potrivit datelor publicate de Serviciul pentru Schimbări Climatice Copernicus al Uniunii Europene.
Practic, planeta continuă să se încălzească într-un ritm alarmant, iar efectele sunt deja vizibile pe toate continentele. De la valuri de căldură neobișnuit de timpurii în Europa până la inundații devastatoare în Asia și fenomene meteo extreme în mai multe regiuni ale lumii, schimbările climatice își fac simțită prezența tot mai puternic.
Potrivit raportului, temperatura medie globală din luna mai a fost cu 1,42 grade Celsius peste nivelul din perioada preindustrială, un prag care până nu demult părea greu de imaginat.
Europa de Vest s-a confruntat în luna mai cu unul dintre cele mai severe episoade de căldură înregistrate atât de devreme în an. Meteorologii și climatologii spun că astfel de fenomene sunt exact ceea ce modelele climatice au anticipat de ani de zile. Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid de pe glob, iar valurile de căldură devin tot mai frecvente, mai intense și mai greu de gestionat.
În multe regiuni europene, temperaturile au depășit valorile normale pentru această perioadă, iar experții avertizează că verile viitorului ar putea deveni tot mai dificile.
Un alt motiv de îngrijorare îl reprezintă temperaturile neobișnuit de ridicate înregistrate în Oceanul Pacific. Specialiștii spun că planeta se află într-o perioadă de tranziție către fenomenul El Niño, care este așteptat să se dezvolte complet în lunile următoare.
Aceast fenomen natural apare la intervale de câțiva ani și este cauzat de încălzirea apelor din estul Oceanului Pacific. Deși El Niño este un proces natural, combinat cu efectele schimbărilor climatice provocate de activitatea umană poate amplifica semnificativ temperaturile globale și poate genera dezechilibre meteorologice importante.
Luna mai a adus deja exemple dramatice ale impactului vremii extreme. Inundații puternice și mortale au fost raportate în China și Turcia, iar alte regiuni ale lumii s-au confruntat cu ploi torențiale, furtuni violente sau perioade prelungite de secetă.
Experții avertizează că astfel de evenimente ar putea deveni din ce în ce mai frecvente pe măsură ce temperaturile globale continuă să crească. În timp ce unele regiuni vor avea parte de precipitații excesive și inundații, altele se vor confrunta cu lipsa apei și secetă severă, afectând agricultura, economia și viața de zi cu zi a milioane de oameni.



