Investiție de 23 milioane lei pentru extinderea ambulatoriului Spitalului de Boli Infecțioase Cluj

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca va beneficia de o modernizare și extindere a ambulatoriului, cu un buget de 23 milioane lei din fonduri europene, incluzând un Centru de Screening și Prevenție.
Ambulatoriul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Cluj va fi extins, dotat și modernizat printr-un proiect în valoare de 23 de milioane de lei, provenind din fonduri europene.
Consiliul Județean Cluj și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene au semnat contractul de finanțare pentru „Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase, etapa 1”. Valoarea totală a proiectului, finanțat prin Programul Sănătate, este de 23.082.103,27 lei, cu TVA inclus.
„Suntem bucuroși că toate eforturile noastre de a contribui la creșterea calității actului medical clujean și la îmbunătățirea infrastructurii sanitare dau roade. O nouă dovadă în acest sens sunt fondurile europene considerabile pe care le-am obținut pentru cea mai mare și mai complexă unitate ambulatorie din țară, unde vor fi desfășurate activități de screening și prevenție la cele mai înalte standarde. Sănătatea rămâne o prioritate a forului administrativ județean!”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe, într-un comunicat oficial.
Proiectul vizează construirea unei infrastructuri care să asigure acces egal la programe de screening și consultații preventive, precum și investigații complexe pentru un diagnostic precoce. Lucrările pentru construirea Centrului Integrat de Screening și Prevenție includ extinderea verticală a corpului A, care va avea legătură directă cu corpul B al Ambulatoriului Integrat.
Noua construcție va cuprinde: zonă destinată cabinetelor de screening și prevenție, cu cabinete de consultații, sală de așteptare, grup sanitar; zonă de spitalizare de zi pentru supravegherea pacienților postintervenție; precum și o zonă de relaxare în aer liber la nivelul etajului II.
Articole similare
LocalHaine împrăștiate lângă o stație de autobuz din Cluj-Napoca. Locuitorii protestează
LocalAlergătorii au cucerit Apusenii: 2.200 de participanți la ediția aniversară a msg Maraton Apuseni
LocalPărinții din Cluj solicită măsuri pentru siguranța copiilor pe strada Paris
Local