Mateo Susic, triplu campion cu CFR Cluj, anunță retragerea din fotbal

Fostul jucător al CFR Cluj, Mateo Susic, a decis să se retragă din cariera de fotbalist profesionist la vârsta de 35 de ani, după ce a contribuit la trei titluri de campion. Pe Facebook, el și-a exprimat recunoștința față de cluburi și fani.
Mateo Susic (35 de ani), fost jucător la CFR Cluj, și-a anunțat retragerea din cariera de fotbalist profesionist. Fundașul dreapta a evoluat ultima oară în campionatul din țara natală, pentru Zrinjski, având doar 9 apariții în ultimul sezon.
Susic a avut două perioade la CFR Cluj: prima în sezonul 2014/2015, apoi între 2019-2022, contribuind la trei titluri de campion și o Supercupă. Pe parcursul carierei sale, a mai jucat pentru echipe precum Istra 1961, Cottbus, Sheriff Tiraspol și APOEL.
„A venit ziua care credeam că nu se va întâmpla niciodată - îmi agăț ghetele în cui și voi deschide o nouă pagină a vieții. Mulțumesc tuturor cluburilor mele care mi-au dat o șansă și au crezut în mine, mereu am dat tot ce am avut mai bun atât pe teren, cât și în afara terenului. Am avut ocazia să fiu membru al Naționalei Bosniei și să reprezint culorile acesteia, este cea mai mare onoare și obligație pe care am avut-o în carieră. Mulțumesc tuturor fanilor pentru susținere și critici. Închei cu mândrie acest capitol din viața mea. Mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din această călătorie”, a scris Susic pe contul personal de Facebook.
Comentarii (0)
Articole similare
SportCFR Cluj își prelungește angajamentul cu Cristian Dragotă până în 2030
SportMureșan anunță că CFR va juca în Gruia și sezonul viitor
SportReal Madrid îl transferă gratuit pe Ibrahima Konate de la Liverpool
Sport