PNL refuză să sprijine Guvernul Veștea; premierul desemnat, somat să renunțe la mandat

Liderii PNL au votat împotriva susținerii lui Adrian Veștea ca premier, solicitându-i să-și depună mandatul până pe 16 iunie 2026. Dacă nu o face, riscă excluderea din partid. Un congres PNL ar putea stabili direcția viitoare a formațiunii.
Liderii PNL au decis la vot să nu susțină un guvern condus de Adrian Veștea, iar conducerea partidului l-a somat pe premierul desemnat să își depună mandatul până marți dimineață, 16 iunie 2026.
Ședința Biroului Politic Național PNL s-a încheiat cu un vot negativ pentru liberalul Adrian Veștea, premierul desemnat de președintele României, Nicușor Dan. PNL nu îl susține pe Veștea și l-a somat să își depună mandatul. Au fost 41 de voturi contra lui Adrian Veștea, 13 pentru și două abțineri.
Conducerea PNL i-a cerut lui Adrian Veștea să își depună mandatul până mâine dimineața, 16 iunie 2026. Potrivit digi24.ro, în cazul în care nu își va depune mandatul de premier desemnat, Adrian Veștea ar urma să fie exclus din PNL. De asemenea, membrii PNL care acceptă funcția de ministru în cazul în care Veștea nu își depune mandatul vor fi, de asemenea, excluși din partid.
Biroul Politic Naţional al PNL s-a reunit luni pentru a lua o decizie în privinţa situaţiei create în urma nominalizării prim-vicepreşedintelui Adrian Veștea pentru funcţia de premier. Liberalii au decis să reconfirme hotărârea anterioară de a nu face parte dintr-un Guvern alături de PSD, cu 39 voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi 5 abţineri.
Deputatul Robert Sighiartău, membru al Biroului Politic Naţional al PNL, a propus convocarea unui congres care să stabilească „fără echivoc
Articole similare
PoliticăAdrian Veștea refuză să își depună mandatul de premier desemnat
PoliticăCătălin Predoiu, posibil președinte al Senatului; Nicoleta Pauliuc, propusă pentru Ministerul de Interne
PoliticăVeștea: PNL are 12 președinți de CJ, cinci susțin continuarea guvernării
Politică