Extern

România, pe primul loc în UE la costurile datoriei publice

Sursă: Stiri de ClujSursa originală
România, pe primul loc în UE la costurile datoriei publice

România înregistrează cel mai mare cost al datoriei publice din Uniunea Europeană, cu un procent de 5,2%. De asemenea, peste 53% din această datorie este denominată în valută, ceea ce o face vulnerabilă la fluctuațiile cursului de schimb.

România are cel mai mare cost mediu al datoriei publice guvernamentale din Uniunea Europeană – 5,2% – cu mult peste media europeană, conform datelor publicate luni de Eurostat. Mai mult de jumătate din datoria țării este în valută, ceea ce o face și mai vulnerabilă la fluctuațiile cursului de schimb.

Niciun alt stat membru UE nu suportă un cost al datoriei publice mai mare decât România. Cu 5,2%, suntem cu aproape un punct procentual peste Polonia (4,5%), care ocupă locul doi, și de aproape trei ori mai scumpi decât Germania (1,8%) sau Franța (1,9%). Cel mai mic cost din UE este în Irlanda – 1,4%. Comparativ cu 2024, costul mediu al datoriei României a crescut cu 0,3 puncte procentuale, una dintre cele mai mari creșteri din bloc, alături de Lituania și Danemarca.

Un alt semnal de alarmă provine din structura datoriei. La sfârșitul anului 2025, 53% din datoria publică a României era denominată în valută – cel mai vulnerabil nivel din UE, după Bulgaria (75%). Ponderi ridicate au fost înregistrate și în Ungaria (32%), Polonia (26%) și Danemarca (24%). Datoria în valută expune statul la riscuri suplimentare, deoarece orice depreciere a leului scumpește automat rambursările.

Datoria față de PIB a crescut cu 4,5 puncte procentuale într-un singur an. România s-a numărat printre țările cu cele mai mari creșteri ale raportului datorie/PIB în 2025 față de 2024, cu un avans de 4,5 puncte procentuale. Peste noi s-au clasat doar Finlanda (+6,2 pp) și Bulgaria (+6 pp). La nivel european, 12 din cele 27 de state membre au depășit pragul de 60% datorie/PIB, iar cinci au trecut de 100%. Grecia rămâne campioana îndatorării, cu 146,1% din PIB, urmată de Italia (137,1%), Franța (115,6%), Belgia (107,9%) și Spania (100,7%). La polul opus, Estonia are cea mai mică datorie relativă – 24,1% din PIB.

În total, 19 state UE au înregistrat creșteri ale raportului datorie/PIB în 2025, în timp ce opt state au reușit să reducă ponderea. Cele mai spectaculoase scăderi au fost în Grecia (-8 pp), Cipru (-7,7 pp) și Irlanda (-5,4 pp).

Articole similare