Scumpirea creditelor în euro afectează românii

Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință cu 0,25 puncte procentuale, ceea ce va duce la o creștere a ratelor pentru creditele în euro. Estimările arată că o rată lunară pentru un credit de 80.000 de euro ar putea crește cu 15 euro.
Sute de mii de români care au credite în euro vor scoate mai mulți bani din buzunar în perioada următoare, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis majorarea dobânzii de referință cu 0,25 puncte procentuale. Este prima creștere a dobânzii-cheie din ultimii trei ani și vine pe fondul presiunilor inflaționiste tot mai mari din zona euro.
Decizia BCE va influența direct nivelul indicelui Euribor, indicatorul folosit la calcularea dobânzilor variabile pentru creditele în euro. În consecință, ratele lunare ale celor care au astfel de împrumuturi vor crește. Potrivit estimărilor, pentru un credit de 80.000 de euro contractat pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară ar putea urca de la aproximativ 420 de euro la 435 de euro, ceea ce înseamnă o creștere de 15 euro pe lună.
Reprezentanții BCE au justificat măsura prin nivelul ridicat al inflației, alimentat de scumpirea energiei și a carburanților, pe fondul tensiunilor geopolitice și al conflictului din Orientul Mijlociu.
Economiștii avertizează că decizia luată la Frankfurt ar putea avea efecte și asupra României. Dacă inflația va continua să se mențină la cote ridicate, și Banca Națională a României ar putea fi nevoită să majoreze dobânda-cheie, ceea ce ar duce la creșterea ratelor pentru creditele în lei cu dobândă variabilă.
Articole similare
LocalLansarea programului „Trenurile Soarelui” 2026 pentru acces direct la litoralul românesc
LocalLocuitorii din Între Lacuri acuză Poliția Locală de discriminare în aplicarea regulilor de parcare
LocalPrimăria Apahida acționează după furtună: Intervenții de urgență în Tăușor și Dezmir
Local