Sprijin pentru tratamente stomatologice pentru clujenii cu venituri reduse

Clujenii cu venituri mici pot solicita sprijin pentru tratamente stomatologice printr-un program al Primăriei, destinat persoanelor aflate în situații sociale dificile, inclusiv pensionari și șomeri.
Clujenii care se află în situații sociale dificile pot beneficia de sprijin pentru tratamente stomatologice. Inițiativa are ca obiectiv îmbunătățirea stării de sănătate și creșterea incluziunii sociale în rândul persoanelor aflate în risc de marginalizare.
Programul se adresează mai multor categorii de locuitori ai orașului, printre care se numără pensionarii ale căror venituri lunare din pensii și alte drepturi sociale nu depășesc 1.800 de lei, persoanele încadrate în grad de handicap grav sau accentuat, șomerii înregistrați la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj, precum și persoanele fără venituri sau cu venituri reduse care beneficiază de măsuri de sprijin social prin Direcția de Asistență Socială și Medicală.
Solicitanții trebuie să depună o cerere, disponibilă pe site-ul instituției, și să prezinte actul de identitate. În funcție de categoria din care fac parte, aceștia vor avea nevoie și de documente justificative, precum cuponul de pensie, extrasul de cont, certificatul de încadrare în grad de handicap sau carnetul de șomer.
Municipalitatea susține că programul are rolul de a facilita accesul la tratamente și intervenții stomatologice pentru persoanele care nu își permit să suporte integral costurile unor astfel de servicii. Înscrierile se fac pe baza documentelor justificative, iar informațiile suplimentare și formularele necesare pot fi obținute de la Direcția de Asistență Socială și Medicală și de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca.



