USR solicită măsuri imediate pentru deblocarea traficului din Grigorescu

Traficul din Grigorescu a devenit o problemă semnificativă după închiderea Pieței 14 Iulie și lucrările la podul Garibaldi. USR Cluj-Napoca cere Primăriei să ajusteze semaforizarea pentru a face față noilor condiții de trafic.
Traficul din zona Grigorescu a devenit în ultimele zile unul dintre cele mai discutate subiecte în rândul șoferilor clujeni, după închiderea Pieței 14 Iulie și desfășurarea simultană a lucrărilor la podul provizoriu Garibaldi.
În acest context, președintele USR Cluj-Napoca, George Trif, solicită Primăriei să intervină de urgență prin adaptarea semaforizării la noile condiții de trafic. USR Cluj critică modul în care Primăria Cluj-Napoca gestionează problemele de trafic apărute în Grigorescu.
Liderul USR susține că modernizarea infrastructurii este necesară, însă consideră că modul în care au fost gestionate lucrările a generat blocaje majore pentru locuitorii din zonă. „Șantierele ne mănâncă timpul și nervii. De ce Primăria nu adaptează măcar semafoarele?”, a transmis George Trif, care afirmă că deplasarea dintre centrul orașului și cartierul Grigorescu a devenit „un test de rezistență”.
Potrivit acestuia, închiderea Pieței 14 Iulie și lucrările la podul Garibaldi au transferat întregul flux de trafic pe rutele alternative, care sunt acum suprasolicitate. „Este firesc să modernizăm orașul, însă este inacceptabil să deschizi șantiere majore fără un plan de management al traficului ancorat în realitate”, afirmă reprezentantul USR.
Acesta subliniază că, deși autoritățile invocă frecvent studii de trafic pentru proiectele importante, efectele devierilor asupra arterelor învecinate par să nu fi fost luate suficient în calcul. George Trif atrage atenția că semafoarele din zonele afectate funcționează după aceleași programe ca înainte de începerea lucrărilor, deși volumele de trafic s-au modificat semnificativ.
„Când închizi străzi, mașinile se mută pe arterele vecine. Este o problemă matematică simplă, dar semafoarele de pe noile rute au rămas setate ca înainte”, susține acesta.
USR Cluj-Napoca a solicitat oficial Comisiei de Sistematizare a Circulației resincronizarea semafoarelor. În consecință, USR Cluj-Napoca a solicitat oficial Comisiei de Sistematizare a Circulației resincronizarea semafoarelor în două dintre cele mai aglomerate noduri rutiere din zonă: Splaiul Independenței – Garibaldi – Uzinei Electrice și Uzinei Electrice – Oțetului – Ilie Măcelaru.
Conform solicitării, modificările ar trebui să urmărească trei obiective principale: acordarea unei priorități sporite transportului public, fluidizarea traficului auto și menținerea unor condiții sigure pentru pietoni și bicicliști. „Autobuzele CTP stau acum blocate zeci de minute alături de mașini”, afirmă Trif, care cere introducerea unor timpi de „undă verde” pentru mijloacele de transport în comun.
În același timp, acesta avertizează că fluidizarea traficului nu trebuie făcută în detrimentul pietonilor, solicitând păstrarea unor timpi de traversare care să nu încurajeze comportamente riscante.
În final, liderul USR Cluj-Napoca transmite un mesaj critic la adresa administrației locale, afirmând că un oraș care se promovează drept „Smart City” trebuie să fie capabil să reacționeze rapid la astfel de situații. „Un Smart City se adaptează în timp real la crize, nu doar montează garduri de șantier cerându-ne la nesfârșit răbdare”, a concluzat George Trif.
Articole similare
LocalMinisterul Educației stabilește noi condiții pentru candidații la funcția de inspector școlar
LocalEveniment de referință la UMF Cluj: Specialiști internaționali discută despre somn și sănătate
LocalIdentitatea turistei decedate într-un hotel din Cluj-Napoca
Local